Archive for februarie, 2010
Schimbare temă…
De o săptămână m-am tot foit ce temă să aleg pentru blog. Am încercat, fără nicio exagerare, cred că peste 100 de teme. Fiecare avea avantajul şi dezavantajul ei. Astăzi m-am hotărât la aceasta.
După ce am observat că toată lumea se pregăteşte de sosirea primăverii, schimbâmdu-şi interfaţa/tema blogului, m-am gândit că ar fi timpul să o fac şi eu, ţinând cont că n-am fost niciodată prea mulţumit de anterioara. Am observat o oarecare tendinţă a majorităţii spre violet(probabil inspiraţi şi de flacăra Preşedintelui) şi spre negru. Violetul nu m-a atras prea mult, negru mi-a surâs, dar asta însemna să întunec prea mult site-ul, şi să îngreunez cititul. După ce am apelat la tot ROGVAIV-ul, m-am decis să aleg o culoare mai puţin obositoare, iar restul site-ului să fie mai rotunjit şi mai simplu decât precedentul(doar la temă mă refer).
Am redus de asemenea şi numărul postărilor/articolelor de pe prima pagină la 5. Cred că este suficient, tinând cont de faptul că oricum nu scriu eu în 2-3 zile 10 articole. Am mai instalat nişte pluginuri, şi cam atât.
Chiar dacă nu este o noutate, pentru 1 martie am ales să personalizez logo-ul principa, la fel cum o să încerc să fac la fiecare zi mai specială. CIne ştie, poate când se vor aduna mai multe…o să fac o galerie cu toate(asta ca să fur ideea de la google
)
Pisică spartană…
De obicei, în viaţa de zi cu zi, inamicii şoarecilor sunt pisicile, iar a pisicilor sunt câinii.
Dacă vorbim de întâlnirea dintre o biată pisică comunitară şi un câine care face parte dintr-o rasă, considerată periculoasă, cum ar fi rottweiler, deja ne pregătim să vedem un adevărat măcel, o luptă disproporţionată, în care pisica nu are nicio şansă…oare să fie aşa?
Astăzi, nu!
Filatelie şi numismatică
Acum o scurtă perioadă de timp, din întâmplare, cotrobăind prin casă, am dat peste un clasor de timbre vechi şi peste nişte monede şi bancnote, lucruri pe care începusem să le colecţionez în primii ani după Revoluţie, pe lângă alţipildele Turbo, cartonaşele din cutiile de chibrituri, lamelor de barbierit şi altor lucruri greu de procurat în acea perioadă pentru un copil care nu avea bani de cheltuială în fiecare zi, majoritatea le făceam “rost”, cum îi spuneam mamei, pe la diverse jocuri şi schimburi. Odată cu trecerea anilor, am renunţat uşor la această pasiune, venise vremea ieşirilor în oraş cu băieţii la o bere, la discotecă. Brusc acele pasiuni au fost înlocuite cu altele, specifice vârstei, dar cu toate astea n-am renunţat la obiectele colecţionate, le-am dosit prin casă cu gândul ca peste ani să-mi aduc aminte cu plăcere de acele clipe. Acum, “redescoperindu-le” am simţit un fior de plăcut, mi-am adus aminte cu drag de clasorul meu, pe care-l procurasem cu greu de la un amic, care şi el îl procurase de la alti prieteni, ajungând la cine ştie câta mână la mine. Deşi plin de poze din reviste, lipite pe el, cu o gramadă de pagini degradate, şi plin de mâzgăleli de pix, la vremea respectivă era, cel puţin pentru mine, un lucru extrem de valoros.
Şi cum spuneam, răsfoind filă după filă, retrăind clipele copilăriei, părcă brusc mi-a revenit dorinţa de continuitate în colecţionarea timbrelor, a monedelor şi a bancnotelor cu diverse vechimi, din diverse ţări.
Am colindat câteva zile pe internet în căutarea site-urilor de specialitate. Am găsit câteva, dar nu atâtea câte speram să găsesc din păcate. Am citit câteva din scoarţă în scoarţă şi mi-am dat seama cât de vaste sunt cele două, filatelie şi numismatica. Din câte mi-am dat seama, din ce în ce mai puţini tineri împărtăşesc această plăcere de a colecţiona timbre sau monede, preferând activităţi mai specifice zilelor noastre. Unul dintre cele care mi-au plăcut mai mult a fost Kolector.net, pe care vi-l recomand cu plăcere şi vouă.
Şi ca să nu intru într-o stare de melancolie, închei aici acest articol, cu menţiunea că deja m-am interesat de achiziţionarea unui clasor, poate chiar două, plus ceva folii şi coperţi de prezentare a monedelor şi bancnotelor. Acesta este doar primul pas, o să urmeze mărirea colecţiei prin achiziţionarea de noi “exponate”.
Oricum o să vă ţin la curent cu această nouă pasiune a mea
*** FILATELÍE 1) Ocupație constând în colecționarea timbrelor poștale. 2) Disciplină care studiază timbrele poștale. Din fr. philatélie
*** NUMISMÁTICĂ Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu istoricul monedelor, al medaliilor vechi etc., studiind evoluția acestora din punctul de vedere al formei, al gravurii, al baterii, al circulației etc., precum și documentele conținând date referitoare la monede. Din fr. numismatique.
Anda Adam – Love On You
Vă propun o nouă piesă, single-ul Andei Adam, Love On You, comparabil cu multe piese internaţionale de succes. Sper ca şi piesa aceasta să devină un succes internaţional. Măcar cu atât să devenim şi noi cunoscuţi in lume, cu muzica, că în rest nu prea mai avem cu ce…
Audiţie plăcută şi o zi frumoasă plină de iubire!
Mit-ul Valentine’s Day
Am căutat originile acestei sărbători la români, şi n-am găsit nimic. Această sărbătoare a început să fie ţinută la noi, după revoluţie odată cu importul a multor altor obiceiuri şi tradiţii ale occidentalilor, în special ale americanilor.Şi cum noi românii suntem plini de superstiţii, ne-am gândit că americanii o duc bine, datorită obiceiurilor. În concluzie le-am importat pe toate de la ei, dar tot rău o ducem
. În schimb americanii ştiu să facă un bun marketing la orice sărbătoare şi tradiţie.
Oricum, pentru toţi cei care sărbătoresc astăzi ziua îndrăgostiţilor, le urez multă fericire şi le doresc să se iubescă mult… mult, dar româneşte
! Şi ideea finală este să vă iubiţi în fiecare zi a anului, nu doar astăzi. Read the rest of this entry »
