Archive for august, 2010

Face-lifting

Şi cum poate unii v-aţi obişnuit cu mine, din când în când îmi place să schimb câte ceva în viaţă.  Şi în dorinţa asta de schimbare, m-am tot gândit, să schimb asta? nu, că n-am bani! Să schimb cealaltă? Nu că face soţia ca trenu` :D ! Şi tot aşa eliminând rând pe rând c-am tot ce aş putea schimba, am ajuns la concluzia că interfaţa blogului o pot schimba liniştit, nu se supără nici soţia, nici pisica, nici soacra, nu-mi trebe nici bani, nu este nici foarte costisitor :D

Rezultatul: exact acesta pe care-l vedeţi :)

P.S. Dacă vă întrebaţi ce reprezintă microfonul…staţi liniştiţi, nu m-am apucat de cântat :D

Mici probleme…

Începând de luni, adică din 30 august, există posibilitatea unor mici probleme tehnice pentru o perioadă de câteva zile  (sper), datorită schimbării serverelor de hosting.

Silviule, am încredere în tine că problemele vor fi de scurtă durată şi aproape  insesizabile :D

Zamolxe Arianul – Pavel Coruţ

Zilele trecute am terminat de citit o carte destul de interesantă, scrisă de un sciitor român destul de controversat, Pavel Coruţ. Un tip care a lucrat vreo 18 ani în spionaj şi contraspionaj, a părăsit serviciile secrete şi s-a apucat de scris, având la activ peste 120 de cărţi care au văzut lumina tiparului, cărţi care s-au şi vândut într-un număr însemnat din informaţiile pe care le-am găsit pe internet.

Cartea pe care am citit-o şi doresc s-o recomand este Zamolxe Arianul, o carte apărută în acest an, prin luna aprilie – mai.

După cum spune chiar autorul în atenţionarea de început: “În această carte, veţi găsi adevăruri probate istoric, combinate cu legende ariene şi produse ale fanteziei mele.Rog cititorii să nu confunde ficţiunea, oricât de puternică şi atractivă ar fi ea, cu persoane şi evenimente din realitatea vieţii.

Anunţ: Român, caut secrete militare ruseşti…. ofer cotă parte din vânzare!

După ce am terminat de vândut ce s-a găsit prin România, se pare că ne axăm spre vecini, măcar să vindem şi de la ei, că şi aşa au prea multe… şi n-au ce face cu ele:)

Rusia a reţinut un diplomat român de rang înalt, care ar fi fost prins în timp ce încerca să obţină informaţii militare, a informat luni serviciul rus de securitate.

Sursă: realitatea.net

Despre blog…

un loc care nu susţine pe nimeni, un colţ obscur unde nu sunt nevoit să accept "sfaturi" pentru binele meu, un loc unde propriile aberaţii au statut de LEGE.

Etichete
Online
5 Vizitatori
Rss Feed Tweeter button Facebook button Youtube button