Balanţa minciunii
Astăzi după declaraţia lui Dominique Strauss-Kahn, directorul Fondului Monetar Internaţional, prin care clarifică de la cine a plecat strălucita idee de a tăia 25% din salariile bugetarilor, 15% din pensii, 25% din ajutorul pentru creşterea copilului, plus alte ajutoare. Omul a spus clar, fără loc de interpretări: Guvernul român.
Asta mă duce încă odată cu gândul la vorbele unui distins cititor al blogului, care-mi spunea “orice guvern guvernează pentru popor, nu împotriva lui, dar ce să ceri unei ţări care pe vremea lui ceaşcă(nr. Ceauşescu), grăniceri în loc să ţina arma îndreptată spre exterior, o ţineau spre interior ca să nu fugă românii“. Probabil asta urmează să se întâmple din nou, ca nu cumva să fugă cineva să scada numărul persoanelor care plătesc taxe şi impozite.
După declaraţia directorului FMI, susţinută oarecum şi de declaraţiile anterioare ale negociatorului şef pentru România, Jeffery Franks, care n-a insistat nicio clipă pe aceste tăieri, entru că aveau soluţii alternative. Dar conducătorii noştrii de ce să se gândească la noi popor? Şi acum îmi vine în minte o afirmaţie a unui lider politic local care a spus că “cămaşa e mai aproape de piele decât paltonul” atunci când a fost vorba să-şi pună în aplicare promisiunile din campanie, dar el a preferat să facă repede lobby pentru el şi familia lui…
Caroline Atkinson, director pentru relaţii externe în cadrul FMI, susţine şi ea declaraţiile celorlalţi oficiali FMI, dar noi cu ai noştrii trepăduşi ce facem? le sărim la gât, speriaţi probabil de opinia publică care probabil ar deveni şi mai iritată de aceste veşti decât au fost zilele trecute, inclusiv la mitingul de pe 19 mai.
Deci pornind de la Boc, la Vlădescu, un purtător de cuvânt BNR, analistul economic Baltazar, plus alţii care nici nu mai merită menţionaţi, strigă sus şi tare : MINCIUNĂ !!! direct sau indirect.
Băi, nu bag mâna în foc pentru reprezentanţii FMI, care până la urmă sunt nişte cămătari globali. Să nu creadă cineva că FMI-ul ne-a acordat împrumutul, ne verifică rezultatele economice şi ne trage de urechi de dragul nostru, NU, o face pentru a încasa dobânda la miliardele alea de euro împrumutaţi, plus alte “offset-uri” legate de privatizări, etc.
Deci revin la ideea iniţială, nu pot fi sigur că ăia de la FMI spun adevătul, dar în schimb sunt 200% sigur că ai noştrii mint .
Concluzia: Balanţa minciunii se răstoarnă peste guvernul 2 în 1.
P.S. Dragul meu Guvern, sper să aveţi toţi soarta lui Marcel Hoară de pe 19. Aşa să vă ajute Dumnezeu!

Pai ce vruiai sa se dea Base la bogatasi?? aia au putere sa il doboare si care char il controleaza iar el le face interesele. Mai bine lasa sa moara populatia aia care nu prea are tupeu sa se sdune cum trebui si protesteze sau sa il dea jos.
Până când, oare până când…?
Ioane, acum cativa ani nu ziceai “pana cand” credeai in Basescu! uite ca ti-o trasa… si ce ti-o mai trasa
me-o trasa la toti!
Ai perfectă dreptate, nici nu mă dau în spate să recunosc că acum câţiva ani chiar am crezut în el, dar pe an ce trece, îmi regret şi mai mult decizia de atunci.
N-am făcut altceva decât să mai cred încă odată vorbele unui politician român, încă o greşeală.
Acum nu e vorba că mi-a tras-o mie, a tras-o întregului popor, şi nu de acum, ci de câţiva ani ne-o trage în mod constant.
Eu, cel putin, nu regret: niciodata nu l=am votat pe el si pe-ai lui!
Intre FMI si Basescu si guvernantii lui, inclin sa-i cred pe primii, deoarece ai nostri ne-au mintit de prea multe ori, sunt lipsiti de credibilitate!
Sper ca manifestatia din 19 mai sa se reitereze, de data asta, numarul nemultumitilor sa fie mai mare pe strazi si cu mai puti exces de non-violenta!
Astia nu se dau plecati cu una cu doua!
http://munteanul369.wordpress.com/2010/06/15/trebuie-sa-luam-atitudine-in-cazul-rosia-montana/
Ce se poate face pentru Rosia Montana?