Filatelie şi numismatică
Acum o scurtă perioadă de timp, din întâmplare, cotrobăind prin casă, am dat peste un clasor de timbre vechi şi peste nişte monede şi bancnote, lucruri pe care începusem să le colecţionez în primii ani după Revoluţie, pe lângă alţipildele Turbo, cartonaşele din cutiile de chibrituri, lamelor de barbierit şi altor lucruri greu de procurat în acea perioadă pentru un copil care nu avea bani de cheltuială în fiecare zi, majoritatea le făceam “rost”, cum îi spuneam mamei, pe la diverse jocuri şi schimburi. Odată cu trecerea anilor, am renunţat uşor la această pasiune, venise vremea ieşirilor în oraş cu băieţii la o bere, la discotecă. Brusc acele pasiuni au fost înlocuite cu altele, specifice vârstei, dar cu toate astea n-am renunţat la obiectele colecţionate, le-am dosit prin casă cu gândul ca peste ani să-mi aduc aminte cu plăcere de acele clipe. Acum, “redescoperindu-le” am simţit un fior de plăcut, mi-am adus aminte cu drag de clasorul meu, pe care-l procurasem cu greu de la un amic, care şi el îl procurase de la alti prieteni, ajungând la cine ştie câta mână la mine. Deşi plin de poze din reviste, lipite pe el, cu o gramadă de pagini degradate, şi plin de mâzgăleli de pix, la vremea respectivă era, cel puţin pentru mine, un lucru extrem de valoros.
Şi cum spuneam, răsfoind filă după filă, retrăind clipele copilăriei, părcă brusc mi-a revenit dorinţa de continuitate în colecţionarea timbrelor, a monedelor şi a bancnotelor cu diverse vechimi, din diverse ţări.
Am colindat câteva zile pe internet în căutarea site-urilor de specialitate. Am găsit câteva, dar nu atâtea câte speram să găsesc din păcate. Am citit câteva din scoarţă în scoarţă şi mi-am dat seama cât de vaste sunt cele două, filatelie şi numismatica. Din câte mi-am dat seama, din ce în ce mai puţini tineri împărtăşesc această plăcere de a colecţiona timbre sau monede, preferând activităţi mai specifice zilelor noastre. Unul dintre cele care mi-au plăcut mai mult a fost Kolector.net, pe care vi-l recomand cu plăcere şi vouă.
Şi ca să nu intru într-o stare de melancolie, închei aici acest articol, cu menţiunea că deja m-am interesat de achiziţionarea unui clasor, poate chiar două, plus ceva folii şi coperţi de prezentare a monedelor şi bancnotelor. Acesta este doar primul pas, o să urmeze mărirea colecţiei prin achiziţionarea de noi “exponate”.
Oricum o să vă ţin la curent cu această nouă pasiune a mea
*** FILATELÍE 1) Ocupație constând în colecționarea timbrelor poștale. 2) Disciplină care studiază timbrele poștale. Din fr. philatélie
*** NUMISMÁTICĂ Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu istoricul monedelor, al medaliilor vechi etc., studiind evoluția acestora din punctul de vedere al formei, al gravurii, al baterii, al circulației etc., precum și documentele conținând date referitoare la monede. Din fr. numismatique.
Ti-a placut articolul? ! Aboneaza-te la fluxul RSS!


Acum sa fim serios unde mai gasesti timbre …defapt gasesti la posta dar sunt de serie gasesti 100000 ca alea nu mai sunt ca pe vremuri
)
)
Acuma toata lumea trimite e-maill sau se vb la telefon
Eu sincer nu am mai vazut un timbru de vreo 6-7 ani parca si acu mi-l amintesc era un timbru cu un schior pe el
Chestia cu bancnotele si pe mine ma preocupat si aveam una de argint dar iam dato verisorului meu care e colectionar impatimit (am facut contra cost pe vreo 200 lei anu trecut
Si eu mai colectionam servetele , asta pentru ca la mine in scara erau 5 fete si nu prea erau baieti in imprejurimi si care erau cu aia ma bateam … deci colectionam si eu servetele si ma jucam dea mama si dea tata….
Pot sa spun eu ca au fost alte vremuri, desi am 17 ani, dar ce sa zici tu care ai 29 mi se pare adevarat ca erau alte timpuri … copii erau toti pe afara de dimineatza pana seara acuma toti sunt cu capurile la calculator .
Daca o mai tinem mult asa nu stiu ce amintiri o sa mai aiba copii mei … doar ca au jucat nus ce joc de asta , sau ca aveau nus ce calculator … astea nus amintiri …
As putea sa scriu despre amintirile mele mult si bine dar consider ca e bn sa ma opresc aicea …
Chiar astăzi am întrebat la un ofiu poştal de plicuri cu timbre, şi mi-au spus că le-au retras de la vânzare de o perioadă bună în oficul respectiv, va trebuii să mai insist
iar dacă nu voi găsii la poştă, o să apelez la cumpărare online, am găsit deja o grămadă de site-uri de unde se pot cumpăra.
Cat despre “colecţionarii” de altă dată, ai dreptate, acum singurele chestii care le mai colecţionează copii sunt cartonaşele cu Shrek, Songoku şi alte personaje din desene animate.
Este şi tehnologia asta bună la ceva, dar în ultima vreme copii nu mai au copilărie, se maturizează mai repede decât trebuie, nu mai au inocenţa pe care o aveau copii altădată. Păcat!
Acum câţiva ani eram un filatelist convins, însă am renunţat la pasiune din lipsa surselor de timbre, care au oprit vânzarea din cauza numărului mic sau inexistent de clienţi. E o dovadă vie că înclinaţia pentru lucruri frumoase dispare treptat.
Din păcate, ai perfectă dreptate Florin, nici eu n-am găsit pe la oficiile poştale, iar Filatelia nu are magazine în judeţul meu. Oricum, eu probabil o să cumpăr din mediul online. Astăzi am comandat deja un clasor nou nouţ
şi ceva timbre…abia aştept să-mi ajungă.
Înclinaţia spre lucruri frumoase, cum spuneai, dispare datorită tehnologiei din zilele noastre, care acaparează mai uşor tinerii, şi este şi mult mai accesibilă decât filatelia…că vorba aia, la o anumită vârstă, e mai fain să bei o bere cu prietenii decât să cumperi un plic de timbre
daca te vei tine de treaba asta… cum ai zis ca te vei lasa de fumat
e nasol!
Da, amintiri… imi aduca minte ca mergea la PTTR dupa plicurile alea de 5 lei, cu timbre. Si aveam destule clasoare, insa, ca mai toate pasiunile, a disparut odata cu inaintarea in varsta. Acuam, urmarind Kolectorul, parca imi pare rau ca nu am pastrat macar un clasor cu timbre. Ar fi avut mai bine de 30 de ani…
Eu oricum n-am avut foarte multe timbre, dar adunasem câteva, cu timpul o parte s-au mai pierdut, dar tot au rămas suficiente pentru clasorul pe care l-am comandat.
Apropo, mi-a ajuns clasorul
doar că l-am umplut rapid şi am rămas cu o grămadă de timbre pe lângă…probabil voi mai comanda unul, cât de curând