Archive for the ‘Ştiinţă’ Category

S-a creat prima formă de viaţă artificială…

În sfârşit s-a creat în laborator prima formă de viaţă artificială.

Conform agenţiilor de presă, un american, Craig Venter, (conform altor agenţii, o echipă Britanică) a creat din 4 flacoane de chimicale…VIAŢĂ !

Exceptând că asta nu reprezintă decât “joaca de-a Dumnezeu”, este un succes răsunător, un pas înainte pentru ştiinţă, care a depăşit o barieră psihologică critică.

Şi una peste alta, am început să sper că vom ieşi şi noi din criză cândva, că VOM TRĂII BINE, de îndată ce vom putea comanda un Preşedinte şi un Premier artificial(cred că nici nişte parlamentari articiali nu ne-ar strica), pentru că pe ăştia naturali, de-a lungul a 20 de ani i-am votat pe toţi şi s-au luat la întrecere care fură mai mult, şi care lasă mai puţin de furat pentru cei ce îi vor urma…

Concluzia: CAPUL SUS!  MAI AVEM O ŞANSĂ!

Instigare la cunoaştere…cu Einstein

Şi a trecut aproape o săptămână de la ultimul articol pe care l-am scris.  Săptămâna asta n-am avut nici timp suficient, nici inspiraţie să scriu un articol, probabil prea scârbit de ce întâmplă în jurul meu zi de zi…aşa că astăzi mă abţin de la comentarii cu tentă politică şi vă propun câteva clipuri, pe care le-am găsit din întâmplare pe youtube.

Apropo, probabil toţi care citiţi acest articol aţi auzit de Albert Einstein, şi de teoria relativităţii, dar oare câţi dintre voi ştiţi despre ce este vorba?

În clipurile ce urmează, dacă aveţi răbdarea să le urmăriţi, o să descoperiţi câteva chestii grozave despre Einstein şi teoriile lui :) . Oricum, inteligent om !

Read the rest of this entry »

Despre blog…

un loc care nu susţine pe nimeni, un colţ obscur unde nu sunt nevoit să accept "sfaturi" pentru binele meu, un loc unde propriile aberaţii au statut de LEGE.

Etichete
Online
5 Vizitatori, 1 Bot
Rss Feed Tweeter button Facebook button Youtube button