Ionuţ Dumitru

Archive for the ‘Vedere din unghi închis’ Category

După evenimentele din ultimele săptămâni, sincer sunt extrem de confuz…nu-mi dau seama unde trăiesc, nu-s capabil să-mi dau seama dacă trăiesc într-un mediu “liber”, sau sunt doar un cobai, într-o capsulă, printr-un obscur laborator…

Pentru că anomaliile din viaţa de zi cu zi, întâmplările pe care toţi le citim în presă de câteva săptămâni, mă lasă mut…mă fac să-mi pun întrebarea dacă nu cumva sunt un nefericit care a fost creat doar pentru a fi un simplu figurant într-un experiment drăcesc….numit “România şi locuitorii săi”.

Să mă ciupească careva, poate dorm şi am coşmaruri…ce lume, ce oameni, ce fapte…de doi bani…de fapt ce-s ăia bani? ce-s ăia oameni?

Cred că aş avea nevoie de vacanţă pe-o insulă pustie, gen Robinson Crusoe, să-mi revin …ALOOO… domnilor coordonatori de proiect(a se citi experiment) pot fi mutat în alt borcan pentru o perioadă?

Referitor la comentariul lui Silviu Badita vă propun să urmăriţi următoarea filmare, şi să-mi spună cineva că asta nu-i culmea umilinţei pentru bătrânii ţării.

Silviu spunea că nouă ne lipseşte curajul şi iniţiativa, în general, ca naţie şi tind să-i dau dreptate. Zilele trecute vedeam o abordare pe un forum a acestui subiect, ce era de genul “…unii au sânge de vikingi, alţii de spartani…iar noi de iobagi… “. Cu această replică nu sunt foarte de acord până la urmă, ţinând cont că şi noi putem revendica sângele lui Burebista,  Decebal şi Traian, doar că de la ei a trecut atâta timp…şi avem atâţia ani sub dinastia “escu”  încât ne-am învăţat cu biciul. Mereu spunem că se poate şi mai rău, şi ne bucurăm de fiecare rău mai mic precum de o binecuvântare Dumnezeiască.

În plus, cine să iasă în stradă Silviu? Puterea, indiferent care a fost ea, a funcţionat pe aceleaşi principii ca Mafia italiană, precum o caracatiţă, care s-a extins mereu, mereu, astupând gurile ce încercau să riposteze…cu funcţii, cu salarii babane, cu lucrări supraevaluate, cu şantaj, etc…

Acum vreo lună şi ceva reprezentanţii FMI ne ridicau în slavi, afirmând că România va avea cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană. De două zile, aceiaşi reprezentanţi FMI, au venit să ne mărească taxele şi impozitele, şi să ne spună că situaţia economică a ţării se va înrăutăţii în 2010. Când mint şi când spun adevărul?

Şi totuşi actuala situaţie mi se pare cel puţin hilară. În situaţia disponibilizarilor din toate sectoarele, tu Guvern, măreşti taxele şi impozitele. Guvernul măreşte TVA-ul cu 5%(ca exemplu), cu siguranţă pâinea se va scumpi cu 10%, că aşa e la noi, toţi comercianţii profită dând vina pe guvern.

Şi apoi, dacă eu cetăţean, am rămas fără servici în criza actuală, adică nu mai am bani să-mi acoper nici cheltuielile curente, eventualele rate…de unde dracu să scot bani să plătesc impozite mai mari? cum pot cumpăra o pâine mai scumpă? Să-mi rezolve şi mie cineva ecuaţia asta!

Nu-mi aduc aminte foarte multe lucruri de atunci, eram doar un puşti, care nu făcea foarte bine diferenţa între bine şi rău, îmi aduc aminte vag cum a venit mama de la servici mai devreme într-o zi, nu ştiu în ce dată era, şi mi-a spus că se întâmplă ceva în ţară, că e revoluţie, deşi nu ştiam ce este aia. Mi-a zis să stau în casă, să nu cumva să ies pe afară.  Apoi aflu că Nicolae Ceauşescu a fugit, dictatorul a fugit, suntem liberi, deşi nu ştiam ce să face cu libertatea. Mi s-a spus că fiind liberi nu mai trebuie să luam pâine pe cartelă,  că o să găsim mai des portocale la alimentară, dar nu mi-a spus nimeni că n-o să avem bani să le cumpărăm.

În zilele alea toată lumea folosea noţiunea de terorist, de parcă din cei 23 de milioane de locuitori, jumătate erau terorişti.
De abia mai târziu am realizat ce frenezie a fost în zilele alea. Auzisem că apa de la robinet este otrăvită, tot de terorişti, care pe lângă faptul că trăgeau în oameni pe la televizor, şi ne otrăviseră nouă apa, cică mai răpeau şi copii care se jucau în locuri retrase, sau rămâneau pe afară până pe înserate.

O bună perioadă de timp, şi după câteva luni, încă mă temeam de teroriştii care stăteau ascunşi prin subsolurile blocurilor. Vedeam la televizor noile “personalităţi” gen Iliescu, Petre Roman, Brucan, Caramitru, care pentru mine erau feţe noi, cu discursuri de solidaritate “Armata e cu noi”, “Miliţia e cu noi”  şi cu cele două degete ridicate…Victorie. Fiecare emisiune de la televizor se termina cu cele două degete, dar nu mi-a spus nimeni că într-un final, noi o să ne alegem doar cu degetul mijlociu…din cele două. Atunci, pe moment, îi vedeam ca pe nişte îngeri salvatori, aşa auzisem şi eu, că ei ne-au scăpat de Ceauşescu, că n-o să mai trebuiască să stea tata ore  întregi la coadă la tacâmuri.

Din păcate, nu vă pot povesti fapte măreţe despre Revoluţie, aşa cum o pot face alţii, care au fost implicaţi direct în evenimente, eu eram doar un copil…

Dar, oare cei care au fost acolo, în Timişoara, în Sibiu, în Bucureşti,  şi pentru care am tot respectul din lume, sunt mulţumiţi de ce avem acum?

Nu pot spune că nu s-a schimbat nimic, s-au schimbat foarte multe în aceşti ani, dar oare nu se puteau schimba mai multe? oare nu puteam fi mai departe acum?  oare nu sunteţi curioşi cine a tras în voi atunci şi din al cui ordin? oare de răul de atunci din ţară, numai familia Ceaşescu e vinovată?  oare nu meritaţi un trai mai bun? întreb şi eu…

Tu cum ai văzut Revoluţia?

În seara asta am ieşit cu soţia la o mică plimbare prin oraş, iar după ce am făcut câteva cumpărături, destul de afectaţi de vremea de afară, am hotărât să ne aiuăm într-o pizzerie, la o cafea şi de ce nu…o pizza.

Savurându-ne sucul/cafeaua, în aşteptarea pizzei, ne-am trezit cu 2 aurolaci/cerşetori, sau ce or fi fost, lângă masa noastră, se chinuiau săracii să ne îndruge căteva versuri dintr-o colindă. În încercarea de ai face să plimbe ursul pe la alte mese, m-am hotărât să le dau acolo câţiva banuţi, înainte de ai lăsa să mă colinde. Am scos portofelul, şi am constatat că n-am bani schimbaţi. Unul dintre cei doi, auzindu-mă că-mi întreb soţia dacă are ceva bani schimbaţi, a replicat rapid “Vă schimb eu!”.

Mai mult decât uimit, am scos hârtia de 10 lei(chiar nu aveam de gând să-i dau 10 lei) şi i-am întins-o. Tipul a scos un ghemotoc de bani din buzunar, şi a început să-mi numere restul, cu atâta siguranţă pe sine (nici vânzătoarea de la magazinul de pâine nu mă trateză cu atâta indiferenţă), oprindu-şi doar 1 leu. Rămas parcă într-o stare de transă, depăşit de eveniment, i-am mai dat 1 leu, să fie de la mine
Ce face UE-ul ăsta din oameni…