Anul care se termină în curând nu a fost foarte ușor, am fost nevoit să trec prin multe, să rabd, să tac, să suport, dar acest an e pe sfârșite, iar de la anul ce urmează am mai multe așteptări decât am avut de la actualul.

La începutul acestui an mi-am propus ca într-o lume a internetului, să mai și citesc. Cât de cât am reușit acest lucru, cu siguranță nu la nivelul care ar fi trebuit, dar printre problemele și necazurile de zi cu zi, am reușit să mai savurez câte-un roman, achiziție nouă, sau din cele deținute prin bibliotecă. Nu de alta, dar nu-mi place să citesc cărți împrumutate. Pe această cale îi urez și lui Nea Costache multă sănătate, și spor la scris, aștept cu nerăbdare următorul roman. Și cum mai am o scriitoare, al cărui blog îl umăresc, promit că în anul care vine am să încerc  să mă delectez și cu niște proză afurisită marca Doina Popescu.

Am reușit să trec cu bine peste toate obstacolele ce mi-au apărut în cale, am fost nevoit să stau departe de soția mea 4 luni, eu suferind într-o parte, ea în cealaltă, dar acest lucru se va remedia în cateva zile. Fiind în sistemul bugetar am fost nevoit să-i suport mofturile și aberațiile lui Boc un an întreg, am trecut și de restructurări cu bine, iar pe final de an, după ce s-a ivit o ocazie de abandonare a corăbiei ce se scufundă, am hotărât să plec, să-l las pe Boc și ai lui, să o iau de la zero într-un nou sistem, într-o nouă direcție. Realizări majore din punct de vedere financiar n-am avut în acest an, m-am mulțumit doar să supraviețuiesc de pe azi pe mâine, poate și îndoctrinat de ideea crizei economice, poate de multe ori am bătut pasul pe loc în acest an datorită blocajului psihologic în care intrasem, mă mulțumeam cu puțin, cu aproape nimic.

Și c-am atât despre bilanțul unui an slab, un an în care n-am forțat limitele prea mult. Probabil printre singurele avantaje pe care le ai când intrii într-o astfel de stare, este că ai suficient timp să îți pui ordine în gânduri, să analizezi obiectiv, să înveți din propriile greșeli și să tragi concluziile corecte.

Pentru noul an, țin să urez un sincer și călduros La Mulți Ani! Sănătate cât încape, și ceva noroc că nu strică, tuturor prietenilor, cunoscuților, celor care îmi urmăresc aberațiile, blogerilor pe care am onoarea de ai avea în blogroll, și pe care îmi permit să-i amintesc aici: Blogurim, Doina Popescu, Dumitraşcu Marius, firstname008, Florin Puşcaş, GeorgianP, Kolector, Mitruţ Stănoiu, Nea Costache, Silviu Badita, ZappDivercity, Beko, gctinvalentin, Marius, Mihai Paun, dan70, Florin Măcău, Gabi. Tuturor le doresc un an nou fericit, plin de realizări!

La Mulți Ani!

După cum probabil toată lumea știe, înainte de apariție republicilor, țările au fost conduse/guvernate de către regi și împărați, adică așa-zisa elită cu sânge albastru. Ei aici apare un element care mă nedumerește de multă vreme, de unde sângele ăsta albastru? Este întrebarea pe care mi-o pun de o vreme încoace, și la care n-am găsit un răspuns.

De-a lungul veacurilor, familiile regale au încercat să se înrudească doar între ele, iar membrii familiilor regale care aveau curajul să-și aleagă o pereche fără rădăcini regale ajungeau chiar să-și piardă drepturile dobândite prin naștere la tron, avere, etc. Într-un cuvânt, își pierdeau culoarea sângelui. Cu tot respectul pentru familiile regale, dar de unde atâta sânge albastru la voi? Cine a fost primul rege/împărărat autodeclarat sau recunoscut? Ce viță atât de nobilă avea acea persoană? într-un final, dacă este s-o luam pe arborele genealogic, ajungem tot la un tip care a stat într-o peșteră, al cărui sânge era cât se poate de roșu, cum de fapt este și sângele fețelor regale. Pe câmpurile de luptă, când se căsepeau ca chiorii, iar regele pica la datorie, al dracului dacă putea cineva să-i deosebească sângele de al celorlalți decedați.

Ca să nu mai punem la  calcul titlurile onorifice care le căpătau anumite persoane pentru devotament și pupincurism de conte, cavaler, etc. Titluri care și le transmiteau din generație în generație, iar după câteva generații, deja se uita originea joasă a celui ce-l dobândise. Deci, până la urmă primul rege a fost un om normal, ultimul rege este tot un om normal, singura deosebire, dar care nu ține de sânge sau alți compuși organici, dintre un rege, de-a lungul veacurilor, și un supus de rând, a fost educația la care aveau acces față de cei fără titluri și origini regale, îngâmfarea față de cei din jurul său, și de ce nu… averea.

Care este deosebirea dintre regii vremurilor trecute și actuala clasă politică democratică? Deosebirile sunt date doar de actualul nivel de cultură al poporului, nicidecum de fond. Regii se considereau trimișii lui Dumnezeu pe pământ, la fel se consideră și actualii politicieni, deosebirea e doar în perioada alegerilor când le mai vine apa la cap,dar din păcate doar pentru puțin timp. Dacă în vechime, poporul putea muri de foame, regele trebuia să prospere, la fel este și-n zilele noastre când politicienii prosperă, țara se duce de râpă, și nici măcar nu-s dintr-o familie cu sânge albastru. Probabil singura deosebire, era că atunci regele avea pe lângă el câtiva boieri/prinți/conți care profitau cât de cât alături de el de bunăstarea plătită cu sânge și sudoare, acum profită mult mai mulți de această bunăstare.

Și că tot veni vorba de sânge albastru, la un nefericit accident, când o față regală are nevoie de o transfuzie de sânge, cine trebuie să fie donator? tot un membru al unei familii regale ? Nu de alta, dar poate i se decolorează sângele .

Concluzia finală, regalitatea este doar o altă metodă de subjugare a norodului de către niște băieți deștepți. Și încă odată se dovedește că de când e lumea au existat șmecheri care să profite și fraieri care să rabde. Așa că, această mafie și corupție ce există astăzi, a existat de când lumea sub diverse forme și denumiri. Este un “acel ceva” ce stă în firea umană, și n-o să dispară vreodată. Decât, probabil, odată cu specia umană. Obișnuiți-vă cu ideea.

Și în aceste vremuri tulburi, din punct de vedere economic, cum face statul rost de mălai? Dând amenzi! Nu spun că unii nu merită, majoritatea merită, din păcate. Problema cea mai mare este că de cele mai multe ori nu se verifică niciun act de la firma verificată, se taie direct amenda, fără drept de comentarii. Iar dacă ai cumva tupeul să comentezi, îți caută nod în papură, și tot te amendează. De ce? pentru că respectivii inspectori au directive clare de la conducere să colecteze bani la buget. Cine câștigă din asta? Cine pierde?

Noi consumatorii, ca întotdeauna în România, pierdem. De fapt, noi pierdem indiferent de situație, fiecare om cinstit din țară asta s-a născut să piardă mai mult decât poate câștiga.

De ce? Simplu, firma amendată, își mărește preturile ca să-și scoată pârleala, că doar n-o să umble la marja de profit de 100%, doar n-ai vrea să renunțe patronul la excursia din Austria acum în prag de sărbători din cauza unei amenzi, sau să vină firma de leasing să-i ridice șeptaru? și aici nu mă refer la marile firme, ci la IMM-urile astea amărâte, la bodeci și magazine de cartier.

Și cum agenții pleacă liniștiți că și-au făcut norma de amenzi și pe luna asta, patronașul vinde în continuare produse expirate, fără preț afișat, cu rafturile pline, și în facturi doar vreo 15% din marfa afișată, pentru că de… trebuie și el să trăiască, doar n-o să-i anuleze pițipoancei de fiisa săptămâna de vacanță la munte tocmai acum de Crăciun, doar cum să vină moșul la beizedeaua de fiusu` cu adidași și trening de la chinezi.

Per ansamblu, statul e un hoț. Pe lângă sutele de taxe și impozite pe care le baga pe gât unui întreprinzător, își mai trimite și dulăii la adunat partea leului, din amenzi. Băieții de la control, indiferent de la ce organ sunt, nu-și mai pierd timpul cu verificările, preferă să dea acolo, un minim de 500 de lei, ca să le iasă norma de amenzi, și plăsuța de sărbători, pentru că administratorul, se simte și el cu musca pe căciulă, când știe ce nereguli are, și ia o amendă modică, așa că sare la interval cu “o mică atenția”. De aici deducem că și organul e hoț. Patronul fraierește consumatorul final să-și scoată amenda, deci și el e hoț.

Singurul care nu prea mai are de unde și de la cine să fure(nu că n-ar face-o dacă ar putea), este consumatorul final, deci el e oarecum prostul satului/statului.

Concluzia: În țara asta se fură ca-n codru, de la cel mai mare, până la cel mai mic. Am tot auzit expresia “La noi e legea junglei!”. FALS, total fals. Un animal sălbatic ucide din necesitatea de supraviețuire, și se mulțumește cu atât. Noi ucidem noțiunea de corectitudine nu doar din necesitatea, ci și dintr-o plăcere sadică, de a fi noi miezul…

Acum revenind la titlul articolului, statul a ajuns să se amendeze și singur, numai să facă rost de ceva bani

Poşta Română, amendată cu peste 24 milioane de euro pentru abuz de poziţie dominantă