Posts Tagged ‘numismatica’

Filatelie şi numismatică

Acum o scurtă perioadă de timp, din întâmplare, cotrobăind prin casă, am dat peste un clasor de timbre vechi şi peste nişte monede şi bancnote, lucruri pe care începusem să le colecţionez în primii ani după Revoluţie, pe lângă alţipildele Turbo, cartonaşele din cutiile de chibrituri, lamelor de barbierit şi altor lucruri greu de procurat în acea perioadă pentru un copil care nu avea bani de cheltuială în fiecare zi, majoritatea le făceam “rost”, cum îi spuneam mamei, pe la diverse jocuri şi schimburi. Odată cu trecerea anilor, am renunţat uşor la această pasiune, venise vremea ieşirilor în oraş cu băieţii la o bere, la discotecă. Brusc acele pasiuni au fost înlocuite cu altele, specifice vârstei, dar cu toate astea n-am renunţat la obiectele colecţionate, le-am dosit prin casă cu gândul ca peste ani să-mi aduc aminte cu plăcere de acele clipe. Acum, “redescoperindu-le” am simţit un fior de plăcut, mi-am adus aminte cu drag de clasorul meu, pe care-l procurasem cu greu de la un amic, care şi el îl procurase de la alti prieteni, ajungând la cine ştie câta mână la mine. Deşi plin de poze din reviste, lipite pe el, cu o gramadă de pagini degradate, şi plin de mâzgăleli de pix, la vremea respectivă era, cel puţin pentru mine, un lucru extrem de valoros.

Şi cum spuneam, răsfoind filă după filă, retrăind clipele copilăriei, părcă brusc mi-a revenit dorinţa de continuitate în colecţionarea timbrelor, a monedelor şi a bancnotelor cu diverse vechimi, din diverse ţări.

Am colindat câteva zile pe internet în căutarea site-urilor de specialitate. Am găsit câteva, dar nu atâtea câte speram să găsesc din păcate. Am citit câteva din scoarţă în scoarţă şi mi-am dat seama cât de vaste sunt cele două, filatelie şi numismatica. Din câte mi-am dat seama, din ce în ce mai puţini tineri împărtăşesc această plăcere de a colecţiona timbre sau monede, preferând activităţi mai specifice zilelor noastre. Unul dintre cele care mi-au plăcut mai mult a fost Kolector.net, pe care vi-l recomand cu plăcere şi vouă.

Şi ca să nu intru într-o stare de melancolie, închei aici acest articol, cu menţiunea că deja m-am interesat de achiziţionarea unui clasor, poate chiar două, plus ceva folii şi coperţi de prezentare a monedelor şi bancnotelor. Acesta este doar primul pas,  o să urmeze mărirea colecţiei prin achiziţionarea de noi “exponate”.

Oricum o să vă ţin la curent cu această nouă pasiune a mea :)

*** FILATELÍE 1) Ocupație constând în colecționarea timbrelor poștale. 2) Disciplină care studiază timbrele poștale. Din fr. philatélie

*** NUMISMÁTICĂ Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu istoricul monedelor, al medaliilor vechi etc., studiind evoluția acestora din punctul de vedere al formei, al gravurii, al baterii, al circulației etc., precum și documentele conținând date referitoare la monede. Din fr. numismatique.

Despre blog…

un loc care nu susţine pe nimeni, un colţ obscur unde nu sunt nevoit să accept "sfaturi" pentru binele meu, un loc unde propriile aberaţii au statut de LEGE.

Etichete
Online
5 Vizitatori, 1 Bot
Rss Feed Tweeter button Facebook button Youtube button